Rezultatele proiectului „Parteneriate pentru competitivitate”

Rezultatele proiectului „Parteneriate pentru competitivitate”

Comunicat de presă

ASECOMP: Rezultatele proiectului „Parteneriate pentru competitivitate”

București, România – 31 august 2023 – Academia de Studii Economice din București (ASE București) anunță rezultatele proiectului ASECOMP, derulat în perioada 2019-2023.

Proiectul Parteneriate pentru competitivitate în vederea transferului de cunoștințe prin dezvoltarea unor modele computaționale inovative pentru creșterea economică și sustenabilitatea sectorului de afaceri din România”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltarea Regională, prin Programul Operațional de Competitivitate a avut drept obiectiv promovarea investițiilor în Cercetare-Dezvoltare-Inovare, precum și dezvoltarea de legături și sinergii între întreprinderi și învățământul superior. Contractele de sprijin cu mediul de afaceri au fost de 3 tipuri: contracte de tip B. activități privind accesul întreprinderilor la facilitățile, instalațiile, echipamentele organizațiilor de cercetare; contracte de tip C. Activități de transfer de abilități/competențe de cercetare-dezvoltare și de sprijinire a inovării și contracte de tip D activități de cercetare industrială și/sau dezvoltare experimentală realizate în colaborare efectivă cu o întreprindere.

 

În cei 5 ani de implementare a proiectului au fost atinși următorii indicatori:

·        30 de societăți comerciale sprijinite

·        4 societăți comerciale care cooperează cu instituții de cercetare

·        2 societăți care beneficiază de sprijin pentru introducerea de noi produse pe piață

·        653.595,36  EURO investiții private combinate cu sprijinul public pentru proiecte de inovare

·        2 cereri de brevete transmise

·        39 de contracte încheiate cu companii

·        7 contracte de colaborare CD cu companii

 

Totodată, au fost elaborate și publicate 27 de articole științifice în publicații de specialitate având la bază rezultatele studiilor elaborate alături de reprezentanții mediului de afaceri.

 

Prof. univ. dr. Ionel Dumitru

Prodecan al Facultății de Marketing

Manager de proiect

 

Despre proiectul ASECOMP

Această conferinţă face parte din cadrul proiectului „Parteneriate pentru competitivitate în vederea transferului de cunoștințe prin dezvoltarea unor modele computaționale inovative pentru creșterea economică și sustenabilitatea sectorului de afaceri din România”, proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltarea Regională, prin Programul Operațional de Competitivitate.

 

Obiectivul principal al proiectului constă în promovarea investițiilor în Cercetare-Dezvoltare-Inovare, precum și dezvoltarea de legături și sinergii între întreprinderi și învățământul superior. Beneficiarii acestui proiect vor fi peste 40 de întreprinderile mici şi mijlocii care doresc să își îmbunătățească activitatea curentă prin utilizarea expertizei cercetătorilor și a infrastructurii de cercetare din universitate, la prețuri avantajoase. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul www.asecomp.ro

BACK