Despre Noi

PROIECTUL ASECOMP

Proiectul de cercetare „Parteneriate pentru competitivitate in vederea transferului de cunostinte prin dezvoltarea unor modele computationale inovative pentru cresterea economica si sustenabilitatea sectorului de afaceri din România” (ASECOMP) a fost lansat de Academia de Studii Economice din București și este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltarea Regională, prin Programul Operațional de Competitivitate, ID proiect P_40_382, având o durată de 5 ani.

Obiectivul principal al proiectului ASECOMP este promovarea investițiilor în Cercetare-Dezvoltare-Inovare, dezvoltarea de legături și sinergii între întreprinderi și învățământul superior.

Proiectul isi propune transferul de cunoștințe între mediul public (ASE) și cel privat (companiile-partener) în vederea dezvoltării unor modele computaționale inovative pentru creșterea economică și sustenabilitatea sectorului de afaceri din România, concept ce se incadrează în unul din cele patru domeniile prioritare specializare inteligentă – tehnologii informaționale și de comunicații, spațiu și securitate (subdomeniul 2.1.4. Calcule de înaltă performanță și noi modele computaționale).

CERCETARE

1. TESTAREA ACTIVITATII PROMOTIONALE (eye-tracking)

Orice decizie de marketing costă. Este important să știi care sunt acele deciziile smart, mai ales în cadrul celei mai dinamice activități de marketing – promovarea. Fie că vrei să identifici cea mai bună variantă pentru următoarea campanie (pre-testare), fie că vrei să evaluezi eficiența campaniei desfășurate (post-testare), noi îți oferim această posibilitate atât prin intermediul tehnicilor clasice de cercetare (sondaj, simulare, experiment, focus grup), cât și prin intermediul unor noi abordări, cum ar fi eye tracking.

2. STUDIEREA COMPORTAMENTULUI CONSUMATORULUI – SATISFACTIA CLIENTILOR, COMPORTAMENT DE CUMPARARE CONSUM SI UTILIZARE, ANALIZA PERCEPTIEI CONSUMATORILOR)

Pentru a identifica tendinţele, a proiecta noi produse sau a găsi mesajul perfect pentru următoarea campanie este necesar a-ți cunoaste clientul. Totul pleacă și ajunge înapoi la consumator. Noi îți oferim o gamă largă de studii prin care poți analiza comportamentul de cumpărare și consum, poți determina percepția consumatorilor față de oferta ta, precum și nivelul de satisfacție al propriilor clienți.

3. ANALIZA PIETEI PRODUSULUI si TRENDURI (MARKET SIZE & SHARE ESTIMATION, MARKET & COMPETITOR PROFILES)

Prin realizarea analizei pieței produsului și a trendurilor pentru clienții noștri, îi ajutăm în definirea strategiei de afaceri, a pieței-țintă și a punctelor forte. De asemenea, prin analiza concurenței, adăugăm informații la perspectiva completă asupra mediului de afaceri pe care clientul nostru se pregătește să îl abordeze. Fiecare analiza este gândită din pespective strategice pentru clienții noștri, astfel încât să beneficiați cât mai mult din rezultatele obținute.

4. STUDIU DE SIMILITUDINE PRIVIND PROTECTIA MARCII  si expertiza de marketing privind protectia marcii

Prin utilizarea de cercetari de marketing la nivelul consumatorului final organizatia noastra ofera o imagine din perspectiva consumatorului a nivelului de similitudine dintre marca dvs. si a concurentilor. Totodata prin expertiza de marketing pe care o oferim studiul privind similitudinea marcii se realizeaza si la nivelul componentelor corporale si acorporale a produsului

5. FUNDAMENTARE OPTIUNI STRATEGICE. TEHNICI SPECIALE ECONOMETRICE

Acest tip de cercetare se adreseaza companiilor de dimensiuni medii/ mari precum si autoritatilor administratiei publice locale. In functie de tematica aleasa de beneficiar, printr-o analiza a datelor utilizand un mix de metode (cantitativ si calitativ) se pot creiona intr-o maniera fundamentata un numar rezonabil de mic de scenarii. Ulterior beneficiarul poate alege, rational, o varianta in functie de obiectivul vizat si resursele avute la dispozitie.

6. ESTIMAREA POTENTIALULUI UMAN.

Pentru o anumita comunitate locala, in urma acestui tip de analiza multidimensionala, se vor creiona principalele caracteristici existente tinand cont de factori precum: demografie, economie, sanatate, infrastructura, educatie. In aceasta maniera beneficiarii pot sa-si fundamenteze deciziile de implementare (sau nu) a unor proiecte viitoare.

7. ANALIZA DEMOGRAFICA AVANSATA DE ESTIMARE A GRUPULUI TINTA

Dimensionarea grupului potential de clienti cu profilare demografica multidimensionala. Plecand de la informatiile disponibile de la cel mai recent recensamant, aplicand corectii induse de miscarea naturala si/ sau migratorie a populatiei astfel de analize complexe pot fi realizate la diferite niveluri administrative-teritoriale.

8. INSTRUMENTE DE ANALIZĂ SPAȚIALĂ PENTRU AFACERI (GIS)

Proiectarea și implementarea în cadrul unui sistem informatic geografic (SIG) a instrumentelor de analiză spațială pentru dezvoltarea afacerilor. Se urmărește implementarea unor modele de Business Intelligence (BI) în contextul dezvoltării unui SIG, manipularea volumelor mari de date pentru obținerea de rezultate relevante cât și vizualizarea acestora, în mod adecvat, pe harți digitale.

Sistemul informatic se va aplica în domenii precum: amplasarea de obiective comerciale, distribuție, informarea clienților prin geolocație, gestiunea culturilor agricole, dezvoltare regională și urbană etc.

CONSULTANȚĂ

1. ELABORAREA MODELULUI DE AFACERI – (BUSINESS MODEL CANVAS)

Un model de afaceri descrie logica funcţionării unei firme, mai precis modul în care aceasta creează, furnizează şi captează valoare. Analiza modelului de afaceri le permite managerilor să înţeleagă locul şi rolul celor nouă elemente componente, să identifice ariile ce necesită îmbunătăţire şi măsurile necesare, să exploreze posibilităţi viitoare de dezvoltare şi să asigure un avantaj competitiv pentru firmă.

2. REALIZARE PLAN DE MARKETING

Planul de marketing este  instrumentul prin care sunt directionate activitatile si resursele companiei pentru indeplinirea obiectivelor de marketing ale acesteia. Elaborarea planului de marketing reprezinta un proces riguros si disciplinat prin care managerii directioneaza activitatea firmei si isi asuma responsabilitatea obtinerii performantelor agreate.

3. ELABORARE STRATEGIE DE MARKETING

Dezvoltarea si implementarea unei strategii de marketing coerente are un impact direct atat in alocarea corecta a resurselor organizatiei cat si in identificarea metodelor de maximizare a profitului si a cotei de piata. Organizatia noastra ofera solutii complete, de la auditul situatiei, segmentarea pietei, identificarea de consumer insight, elaborarea strategiei de tintire si a strategiei de pozitionare

4. SCENARIO PLANNING

Planificarea scenariilor este o metodă de planificare strategică folosită pentru a construi planuri flexibile pe termen lung. Metoda permite simplificarea avalanșei de date într-un număr limitat de stări posibile (scenarii multiple). Fiecare scenariu spune o poveste despre modul în care ar putea interacționa diverse elemente în anumite condiții.

Deși granița unui scenariu poate fi uneori neclară, o narațiune detaliată și realistă vă poate îndrepta atenția asupra aspectelor pe care altfel le-ați trece cu vederea. Chiar dacă este folosită preponderant în planificarea strategică, tehnica este aplicabilă practic oricărei situații în care un factor de decizie ar dori să-și imagineze cum se poate desfășura viitorul.Un alt beneficiu important este faptul că provoacă mentalitatea existentă fortându-vă să evaluaţi din alte perspective o problemă.

5. EVALUAREA MARCII

Marca companiei dvs. are valoare financiara. Organizatia noastra, prin experienta sa si utilizand metode moderne de evaluare (model de venituri, model de piata) realizeaza o evaluare financiara a marcilor din portofoliul dvs. Valoarea financiara a marcilor dvs. poate constitui principal element de valorizare a companiei in situatii de fuziuni si achizitii.

6. MODELARE ȘI PROGNOZĂ FINANCIARĂ

Se oferă consultanță și soluții specializate pentru companii mici și mijlocii sau investitori privați în vederea optimizării deciziilor de investire pe piața de capital, piața imobiliară sau plasamente în titluri de valoare. Valoarea adăugată a serviciilor furnizate constă în oferirea de soluții fundamentate matematic, financiar, statistic și econometric pentru plasarea investițiilor în medii turbulente.

Serviciile de modelare includ: constituirea de portofolii cu grad mic de risc și randamente aficiente,  asistență în realizarea planurilor de afaceri, planificarea activităților și luarea deciziilor strategice, constucția de modele cantitative ce descriu piețele financiare, construcția de modele fiscale, auditul și revizuirea modelelor, prognoze ale evoluției mediului financiar-bancar.

7. MODELE, PROGNOZE ŞI STUDII DE FUNDAMENTARE A POLITICILOR SOCIO-ECONOMICE LA NIVEL REGIONAL

Se oferă consultanță și soluții specializate pentru decidenții la nivel regional (primării, consilii județene, etc)  în vederea optimizării deciziilor de dezvoltare locală și regională, utilizând principiile avantajului comparativ și cele ale avantajului competitiv. Valoarea adăugată a serviciilor furnizate constă în oferirea de soluții fundamentate matematic, financiar, statistic și econometric o dezvoltare socio-economică armonioasă și eficientă.
Serviciile oferite includ: elaborarea de studii de impact, construcția de modele de dezvoltare multisectorială, auditul și revizuirea modelelor, prognoze ale evoluției mediului socio-economic la niver local și regional.

8. MODELE DE ANALIZĂ A COMPETITIVITĂȚII COMPANIILOR

Se oferă consultanță și soluții specializate pentru companii mici și mijlocii în vederea analizei unui segment de piață, a optimizării deciziilor de investiții și producție, a stabilirii unor strategii comerciale și de promovare a companiilor. Valoarea adăugată a serviciilor furnizate constă în oferirea de soluții fundamentate științific, prin utilizarea unui aparat matematic, financiar, statistic și econometric pentru determinarea gradului de eficiență și de competitivitate asociat unei firme mici și mijlocii.

Serviciile oferite includ: analize de piață: segmentare și produse, proiectarea de strategii de restructurare a companiilor, implementarea unor strategii coerente de dezvoltare ce includ finanțarea/refinanțarea obiectivelor de investiții, integrare în clustere, impelmentarea soluțiilor IT în prognozării evoluției acestora.

Modelele și prognozele oferite sunt construite pe baza unor modele economico-matematice ce descriu dinamica acestor indicatori, în corelație cu factorii determinanți și sunt oferite scenarii de evoluție în raport cu diverse variabile ce port interveni. Prognozele efectuate se bazează pe teorii și metodologii moderne, iar modelele utilizate sunt adaptate pentru situația existentă în România.

TRAINING-URI

1. STRATEGIE DE MARKETING

Cursul prezintă participanților, într-o formă atractivă și interactivă, conceptele și instrumentele de bază, necesar a fi cunoscute în demersul strategic de marketing al unei organizații. Structura training-ului presupune detalierea procesului de Marketing strategic, obiectivele SMART pentru generarea unie strategii, analiza mediului de marketing, analiza SWOT și PEST, analiza competiției, conceptul de avantaj competititv, analiza de portofoliu a activităților unei organizații – matricea BCG, segmentarea strategică, selectarea piețelor țintă, diferențierea ofertei și poziționarea pe piață, dezvoltarea și lansarea de produse noi, planul de marketing, programul de marketing, strategii ale mix-ului de marketing.

2. PLANIFICARE STRATEGICĂ

Planificarea este un proces prin care organizațiile încearcă să anticipeze schimbările și să se adapteze în așa fel încât să asigure atingerea obiectivelor organizaționale. Planificarea strategică stabileşte direcţia şi obiectivele, în timp ce planificarea operaţională se referă la luarea de decizii zilnice la nivele mai joase ale organizaţiei. Planificarea strategică se orientează spre a face lucruri bune (lucrurile care trebuie = eficacitate), iar planificarea operaţională, spre a face lucrurile bine (lucrurile cum trebuie = eficienţă).

3. TEHNICI DE VANZARE 

Vechile tehnici de vânzăre nu se mai regerasesc în afacerile de astăzi. Clienții sunt mai educați decât oricând și au multe opțiuni disponibile pentru satisfacerea nevoilor lor si urasc sa fie asaltati de agenti de vanzare, iar produsele sa fie impinse spre ei. Înainte de orice altceva, vânzările moderne se învârt în jurul artei comunicării și a găsi beneficii reciproce.  Astfel, tehnicile de vânzare de vânzare trebuie construite pe aceste principii. Noi oferim consiliere si trainiguri in asa fel incat sa putem identifica impreuna ce se potrivește cel mai bine afacerii tale.

4. MANAGEMENTUL RELAȚIILOR CU CLIENȚII

Managementul relațiilor cu clienții desemnează stabilirea, menținerea, dezvoltarea și optimizarea relațiilor între o organizație și clienții săi și se focalizează pe înțelegerea și satisfacerea doleanțelor și exigențelor clienților, elemente care sunt plasate în centrul strategiei de afaceri a oricărei firme performante. În contextul afacerilor actuale, caracterizate prin hiper-concurență pe toate tipurile de piețe și globalizare, a devenit strategia de succes care asigură atragerea și loialitatea clienților.

5. MARKETING ON-LINE

Internetul nu mai este un mediu al "noii economii", iar "Ebusiness" ca termen a fost mai degrabă depășit. Internetul este folosit în toate industriile, ca un instrument de branding și marketing, ca instrument de comunicare internă și ca inceput al multor tranzacții de business. Astfel, marketingul a fost redefinit prin intermediul internetului, oferind chiar și întreprinderilor mici posibilitatea de a-și promova și marca produsele la scară mai largă. Noi oferim consiliere si trainiguri in asa fel incat sa putem identifica impreuna ce se potrivește cel mai bine afacerii tale.

6. MANAGEMENTUL PROIECTELOR

Managementul proiectelor constă în aplicarea cunoștințelor, capabilităților, instrumentelor și tehnicilor specifice pentru activitățile unui proiect, care au obiective, scopuri și cerințe definite, referitoare la timp, costuri, calitate și parametri de performanță, activități considerate ca importante și adecvate pentru finanțare. Timpul, costul, calitatea și performanțele sunt constrângeri pentru proiect. Cursul este bazat pe principiile Project Management Institute și explică toate conceptele necesare unei înțelegeri complete și concrete a modului în care trebuie inițiate, planificate, organizate și gestionate resurselor pentru a ajunge la finalizarea cu succes a scopurilor și obiectivelor specifice fiecărui proiect.

IMPLEMENTARE ȘI SUPORT

1. ASISTENTA SI SUPORT IN NEGOCIEREA CONTRACTELOR

In furnizarea serviciilor noastre avem ca obiectiv principal oferirea unor solutii individualizate in functie de provocarile cu care se confrunta clientii nostri, asigurand astfel o asistenta corelata cu nevoile reale ale acestora.

  • Asistenta in parcurgerea procedurii si intocmirea documentatiei in legatura cu fuziuni si achizitii
  • Asistenta si consultanta in transferuri de afacere
  • Identificarea si gestionarea vulnerabilitatilor, identificarea si consolidarea atuurilor si suport specializat pe parcursul derularii negocierilor

2. ASISTENTA IN IMPLEMENTAREA STRATEGIILOR

Pentru decizii de marketing unele companii valorifică informația pe care o pune la dispoziție compania noastră sub formă de rezultate ale cercetărilor. În alte cazuri, însă, clienții au nevoie de servicii mai complexe, care ar include interpretarea datelor studiilor și soluții funcționale, ce ar contribui la creșterea profiturilor companiei clientului.

În cadrul parteneriatului cu firma dumneavoastră vor fi efectuate și acțiuni de detașare de personal cu înaltă calificare, pentru a oferi sprijin și asistență în implementarea strategiilor create anterior pentru firmă.